marți, 13 mai 2014

Tipuri de jocuri pentru prescolari si scolarii mici

JOCURI PENTRU PRESCOLARI
JOC DE MANIPULARE



Denumirea jocului:  Ne jucăm cu păpuşile
Alegerea temei de joc:
          O fetiţă soseşte plângând la grădiniţă deoarece nu doreşte să se despartă de mămica ei. Educatoarea se apropie:
- Bine ai venit la grădiniţă! Ia te uită ce de jucării te întâmpină, şi îi pune în braţe o păpuşică care şi ea plânge. Vai! cred că i-a fost dor de copii. Ce ar trebui să facem cu ea să nu mai plângă? Ajutaţi-mă să o facem să nu mai plângă.
Sugerarea acţiunilor ludice:
          Copiii interesaţi se apropie şi i-au în braţe păpuşile care plâng. Educatoarea le sugerează să hrănească păpuşile cu sticluţe cu biberoane, să le plimbe prin sală cu cărucioarele, să le spele, pieptene, să le cânte... etc. Să se joace cum doresc ei.
Acţiunea preferată:
          Copiii manipulează păpuşile cum doresc, fără ca educatoarea să le impună  o  anumită acţiune. Educatoarea urmăreşte jocul copiilor şi poate interveni uneori cu întrebări : „– Ce face păpuşica ta acum? – Mănâncă, doarme, se joacă ..etc.” sau „– De ce păpuşica ta plânge? – Oare nu îi este foame?” sau „Nu ar dormi mai bine păpuşica dacă i-ai cânta un cântecel?”




JOC IMITATIV

Denumirea jocului: ,,De-a orchestra”
Alegerea temei de joc:
Întâmpinaţi de o muzică plăcută şi cunoscută lor copiii descoperă pe o măsuţă, într-un colţ al grupei mai multe instrumente muzicale pentru copii, viu colorate. Copiii le studiază pentru a vedea dacă funcţionează şi cum. Încep a se repezi la ele şi a le folosi, scoţând diferite sunete şi zgomote parcă încercând să cânte cu ele.
Sugerarea acţiunilor ludice:
Educatoarea îi spune unui copil care are trompeta în mână să sufle în ea ca să vadă cum face? Apoi îl întreabă:
-      Cum a sunat acest instrument muzical?
-      Ta, ta, ta.
-      Haideţi să facem şi noi ca o trompetă.
Se procedează la fel şi cu alte instrumente aflate la îndemâna copiilor.
Acţiunea preferată:
       Copiii vor putea mai apoi să imite toţi deodată instrumentul care doreşte, astfel denumindu-se mica orchestră. Iar mai apoi pentru a se implica cât mai mulţi copii, unii vor cânta la instrumente, alţii vor imita.
             




 JOCUL  DIDACTIC

Denumirea jocului: ,,Spune ce face păpuşa?”
Scopul jocului: formarea deprinderii de a construi propoziţii utilizând corect verbele la prezent;
Sarcina didactica: indicarea acţiunii executate de păpuşă;
Regulile de joc: păpuşa „execută” o mişcare sugestivă. La întrebarea „Spune ce face păpuşa?” copilul indicat, exprimă verbal acţiunea.
Introducerea in joc: aranjarea scăunelelor sub forma unui semicerc; pregătirea materialului didactic;
Prezentarea materialului: prezentarea păpuşii ca un oaspete dornic să îi cunoască mai bine, şi care doreşte să se împrietenească cu ei jucându-se împreună.
Anunţarea temei şi titlul jocului: se anunţă titlul jocului „ Spune ce face păpuşa?” Păpuşa atrage atenţia asupra faptului că, trebuie să observe cu atenţie mişcările pe care le face aceasta.
Explicarea regulilor jocului: păpuşa propune să se aşeze toţi copiii pe scăunele şi să o urmărească în linişte cu atenţie. Ei vor trebui pe rând, când sunt numiţi să exprime verbal acţiunea pe care a executat-o păpuşa. Răspunzând corect primesc câte un bănuţ auriu de ciocolată la încheierea jocului.
Executarea  jocului: păpuşa se întinde şi închide ochii. Educatoarea întreabă: „Ce face păpuşa?” copilul numit răspunde: „Păpuşa doarme” jocul continuă cu alte acţiuni executate de păpuşă.
Complicarea jocului: Păpuşa le împarte fişe în care păpuşa execută diferite acţiuni. Aceasta le cere copiilor să coloreze acea imagine în care păpuşa mănâncă.
Analiza jocului: se evaluează rezultatele fişei; păpuşa face aprecieri asupra modului de desfăşurare a activităţii, repetând titlul jocului şi modul în care ei s-au jucat.



JOCURI DE CONSTRUCŢII

Centrul de interes: Constructii         
                         
Denumirea activităţii: Jocuri şi activităţi alese

Tema activităţii: utilizarea în redarea unei construcţii a diferitelor forme geometrice cunoscute.

Subcategoria de joc şi titlul acestuia: joc cu subiect din viaţa cotidiană – „Oraşul meu!”

Vârsta copiilor: 5-6 ani

Materiale necesare: figuri geometrice din lemn şi hârtie

Modul de desfăşurare a jocului:

La sectorul construcţii sunt aşezate imagini cu clădiri din oraş pe un panou, iar pe măsuţă sunt aşezate figurile geometrice din lemn. După ce sunt denumite şi descrise, figurile geometrice sunt asemănate cu diferite părţi din clădirile oraşului prezentat pe panou. Prin joc, se aşează figurile geometrice astfel încât să se obţină fie un bloc, fie o casă, care sunt de forme diferite, un copac etc. Se observă părţile componente în realizarea clădirilor. Apoi se procedează, la complicare, tot aşa doar că se i-au de data aceasta figurile de hârtie şi sunt lipite pe coli de hârtie realizând astfel un colaj. După construcţia prin alăturare, suprapunere şi lipire a pieselor se personifică fiecare lucrare adăugând elemente în plus după bunul plac. O uşă, balcoane, horn din dreptunghi, geamuri din pătrate etc.
Analiza jocului:
Se analizează lucrările obţinute şi varietatea acestora, cât şi imaginaţia copiilor în redarea temei cerute. Se organizează o expoziţie tematică, dedicată zilei oraşului unde se expun toate lucrările pe această temă din cadrul tuturor activităţilor. Vernisajul se încheie cu diplome şi un mic bufet.



Jocuri didactice pentru invatamant primar
 
   Denumirea jocului : Roza vanturilor 
   Scopul didactic :sa localizeze corect elemente ale spatiului geografic ;
   Sarcina didactica :sa se orienteze corect pentru a fixa pozitia punctelor cardinale ;
   Continutul jocului :
Un elev deseneaza cu creta pe parchet, in fata clasei, roza vanturilor prin linii cu lungimea de 1,5 metri, iar la capetele exterioare traseaza cercuri cu diametrul de 30 centimetri.In cercul de pe linia care indica nordul scrie literaN, iar in celelalte nu scrie nimic.La joc participa 8 elevi.Invatatorul are pregatite bilete, pe fiecare dintre ele fiind scris un punct cardinal sau intercardinal.Fiecare elev trage la sorti un bilet, dar nu citeste ce scrie decat in momentul in care invatatorul da semnalul.La semnal, fiecare elev trebuie sa se ajeze in viteza , in cercul care reprezinta punctul cardinal sau intercardinal indicat de bilet. La fiecare asezare corecat se acorda 1 punct.castiga elevul care are cele mai multe puncte.Se apreciaza viteza de reactie la semnal, ocuparea corecta a locului indicat in bilet si se stabileste clasamentul in functie de punctaj.
   Regulile jocului : continutul biletului se citeste doar la semnalul conducatorului de joc ;
-elevii nu au voie sa discute intre ei ;
-sa lucreze in liniste
    Material didactic :roza vanturilor desenata pe dusumea sau pe un carton mare




  
  Denumirea jocului :  Ruleta buclucasa
   Scopul didactic :  activizarea , imbogatirea si nuantarea vocabularului ;
    Sarcina didactica : sa gaseasca  antonime pentru cuvintele scrise pe ruleta si sa alcatuiasca cu ele propozitii.
    Continutul jocului :Elevii clase  se impart in trei grupe corespunzatoare  celor trei randuri de banci ( elevii fiind in mod egal).Un elev din prma grupa invarte ruleta, care se gaseste pe catedra si citeste cuvantul in dreptul caruia s-a oprit sageata.De exemplu, acul- sageata s-a oprit la cuvantul,, zapada ‘’.acest cuvant va fi rostit cu voce tare si de un alt elev tot din grupa numarul 1.Un elev din grupa a 2a va spune sinonimul,,nea ‘’sau ,,omat’’ .Un elev din grupa a 3 a va formula o propozitie  folosind sinonimul respectiv.aprecierea se face cu participarea membrilor grupei adverse.
Regulile jocului :
-se permite colaborarea in grupa ;
-nu este voie sa se repete o propozitie deja formata ;
-sa se pastreze linistea in timpul jocului ;
   Material didactic : ruleta- un disc de carton cu diametru de 50 cm impartit in 8 parti egale, in care se vor scrie cuvinte care au sinonime. In centrul discului se va fixa o sageata in pozitie orizontala. Pentru o mai mare stabilitate se recomanda ca discul sa fie fixat pe o sipca de lemn  pusa pe un suport rezistent.
   Variante ale jocului :Jocul se poate desfasura si individual. De asemenea se pot recunoaste antonime cat si omonime.







 Denumirea jocului: Ghici cine sunt eu?
Scopul didactic:sa-si manifeste si sa –si dezvolte imaginatia si curiozitatea stiintifica
Sarcina didactica:sa descopere regula pentru a gasi cuvantul ascuns intre literele din careu si sa alcatuiasca un  scurt text –ghicitoare.
Continutul jocului:
Elevii sunt grupati cate 4. Fiecare grupa isi va lua de pe catedra cate o hartie. Rintorsi in banci, copiii vor descoperi impreuna regula dupa care se vor orienta si cuvantul ascuns intre literele din careu.
     Dupa ce au descoperit numele fenomenului( ninsoare, grindina,ceata,roua), vor alcatui in grup un scurt text-ghicitoare, din 4-5 enunturi in care sa-l decsrie foarte clar(cum se manifesta, avantaje si dezavantaje pentru om si natura)In formularea enunturilor nu au voie sa foloseascanumele fenomenului ( cuvinte interzise).Pentru descoperirea cuvantului si alcatuirea ghicitorii se acorda 5-7 minute.dupa realizarea acestor sarcini, fiecare grupa isi va delega un reprezentant care va citi in fata clasei ghicitoarea, personificand fenomenul si ocolind cuvintele interzise.Celelalte grupe vor ghici despre cine este vorba.Castiga grupacare a obtinut cele mai multe puncte:2 puncete pentru decsoperirea cuvantului in careu, 3 puncte pentru text, 2 puncte pentru interpretare, 1 punct pentru indisciplina si acte 1 punct pentru fiecare raspuns bun la ghicitorile celorlalte grupe.
Reguli  jocului:
-activitatea in grup se desfasoara in liniste fara a deranja colegii;
- numele fenomenului etse cuvant interzis in alcatuirea ghicitorii;
-prezentarea fenomenului trebuie sa se faca sugestiv, clar, respectand realitatea
Material didactic: Fise  cu cate un careu cu litere amestecate in care copiii sa descopere, dupa o anumita regula, numele unui fenomen din natura.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu