Stilurile de invatare

Stilurile de invatare

Idei de activitati practice atractive

Casuta pentru pasarele este o activitate practica ce poate fi realizata impreuna cu elevii in cadrul activitatilor de educatie ecologica (nu numai in saptamana cu Scoala altfel:)  ).

Laleaua din carton poate fi realizata inca de la grupa mijlocie. Daca desfasuram tema saptamanala ,, Flori de primavara", putem alege o activitate practica de acest gen.

Pestisorul din CD se poate realiza usor, folosind materiale la indemana, care impreuna insa creeaza un produs de efect. Daca discutam de animale si mediul lor de viata putem alege aceasta activitate care cu siguranta ii va incanta pe cei mici.

Suportul de servetele face diferenta dintre o gazda buna si o gazda care are copii creativi:). 

Importanta jocului in viata scolarului mic

Jocul la varsta scolara

  Inclinarea balantei catre invatare, ca activitate fundamentala, creeaza o complementaritate fercita exprimata in faptul ca jocul devine o activitate compensatorie a invatarii creand conditia de odihna pentru aceasta. Structura jocului se modifica in ceea ce priveste continutul. Acesta devine mai complex, mai socializat datorita influentei dominantelor activitatii de invatare si rationalizare.

Scolarul mic prefera jocurile in care se impleteste imaginatia cu realitatea. Copiii initiaza jocuri de rol sau de miscare, insa nu sunt neglijate nici jocurile sociale in cadrul carora socializeaza, comunica, colaboreaza. Nevoia de miscare este satisfacuta de jocurile in aer liber, de plimbarile cu trotineta, bicicleta, rolele sau practicarea unor sporturi cum ar fi: inot, gimnastica, fotbal, baschet, handbal, volei, karate etc.

  In sistemul influenţelor  ce se exercita pe diferite directii pentru cresterea actiunii formative a scolii, jocul didactic  are un rol important deoarece, putand fi inclus in stuctura lectiei, se poate realiza o imbinare intre activitatea de invatare si joc, imbinare care faciliteaza procesul de consolidare a cunostintelor.

Datorita continutului si modului lor de desfasurare , jocurile didactice sunt mijloace  eficiente de activizare a intregului colectiv al clasei , dezvolta spiritul de echipa , de intrajutorare, formeaza si dezvolta unele deprinderi practice elementare si de munca organizata .

Deseori , jocul didactic este folosit cu succes in orele de activitate la alegere , in orele rezervate recapitularii materiei si in orele ramase la dispozitia invatatorului , constituind in acelasi timp si un mijloc eficient de control al gradului in care elevii si-au insusit cunostintele .

Din punct de vedere cognitiv jocurile didactice faciliteaza procesul de asimilare , fixare si consolidare a cunostintelor , iar datorita caracterului sau formativ influenteaza dezvoltarea personalitatii elevilor.

           Invatarea si respectarea regulilor, spiritul de echipa, consolidarea imaginii de sine, toate au efecte benefice asupra dezvoltarii personalitatii elevului. La aceasta varsta se evidentiaza detasarea rolului de tema , aceasta din urma fiind indicata de locul unde este plasata actiunea.

Exemple de joc:,,De-a scoala”, ,,De-a magazinul” etc. Dupa ce jocul a luat sfarsit, elevii asteapta evaluarea rezultatelor\ modului in care s-a desfasurat jocul, de catre cadrul didactic sau parinte.

O clasificare a jocurilor se poate realiza din mai multe puncte de vedere  :                                         

·          dupa continut ;

·         dupa obiectivele urmarite ;

·         dupa materialul folosit ;

·         dupa grupele de structuri si procese psiho-fizice preponderente in joc.

        Dintre toate aceste criterii , cele mai semnificative raman continutul si obiectivele.

Astfel , jocurile pot fi :

·         jocuri de dezvoltare a vorbirii ;

·         jocuri de cunoastere a mediului inconjurător ;

·         jocuri matematice ;

·         jocuri muzicale ;

·         jocuri de orientare in spatiu;

·         jocuri de miscare ;

·         jocuri pregatitoare , de deschidere sau sensibilizare , in vederea intelegerii unor notiuni ;

·         jocuri aplicative cu functia de fixare a unor reguli sau procese si de extindere a acestora asupra unor situatii noi .

Indiferent de denumirea pe care o folosim , jocul didactic trebuie sa parcurga anumite etape :

a)      organizarea bazei materiale a jocului;

b)      precizarea continutului si sarcinilor jocului ;

c)      stabilirea regulilor de joc si explicarea  lor ;

d)     stabilirea etapelor jocului;

e)      controlul rezolvarii independente si corecte a sarcinilor jocului si a respectarii regulilor de joc ;

f)       aprecierea finala a desfasurarii jocurilor si a rezultatelor obtinute ;

g)      eventuale indrumari pentru receptarea jocului in recreatie sau acasa si pentru imaginarea unor variante ale jocului .

Tipuri de jocuri pentru prescolari si scolarii mici

JOCURI PENTRU PRESCOLARI

JOC DE MANIPULARE

Denumirea jocului:  Ne jucăm cu păpuşile

Alegerea temei de joc:

          O fetiţă soseşte plângând la grădiniţă deoarece nu doreşte să se despartă de mămica ei. Educatoarea se apropie:

- Bine ai venit la grădiniţă! Ia te uită ce de jucării te întâmpină, şi îi pune în braţe o păpuşică care şi ea plânge. Vai! cred că i-a fost dor de copii. Ce ar trebui să facem cu ea să nu mai plângă? Ajutaţi-mă să o facem să nu mai plângă.

Sugerarea acţiunilor ludice:

          Copiii interesaţi se apropie şi i-au în braţe păpuşile care plâng. Educatoarea le sugerează să hrănească păpuşile cu sticluţe cu biberoane, să le plimbe prin sală cu cărucioarele, să le spele, pieptene, să le cânte... etc. Să se joace cum doresc ei.

Acţiunea preferată:

          Copiii manipulează păpuşile cum doresc, fără ca educatoarea să le impună  o  anumită acţiune. Educatoarea urmăreşte jocul copiilor şi poate interveni uneori cu întrebări : „– Ce face păpuşica ta acum? – Mănâncă, doarme, se joacă ..etc.” sau „– De ce păpuşica ta plânge? – Oare nu îi este foame?” sau „Nu ar dormi mai bine păpuşica dacă i-ai cânta un cântecel?”

JOC IMITATIV

Denumirea jocului: ,,De-a orchestra”

Alegerea temei de joc:

Întâmpinaţi de o muzică plăcută şi cunoscută lor copiii descoperă pe o măsuţă, într-un colţ al grupei mai multe instrumente muzicale pentru copii, viu colorate. Copiii le studiază pentru a vedea dacă funcţionează şi cum. Încep a se repezi la ele şi a le folosi, scoţând diferite sunete şi zgomote parcă încercând să cânte cu ele.

Sugerarea acţiunilor ludice:

Educatoarea îi spune unui copil care are trompeta în mână să sufle în ea ca să vadă cum face? Apoi îl întreabă:

-      Cum a sunat acest instrument muzical?

-      Ta, ta, ta.

-      Haideţi să facem şi noi ca o trompetă.

Se procedează la fel şi cu alte instrumente aflate la îndemâna copiilor.

Acţiunea preferată:

       Copiii vor putea mai apoi să imite toţi deodată instrumentul care doreşte, astfel denumindu-se mica orchestră. Iar mai apoi pentru a se implica cât mai mulţi copii, unii vor cânta la instrumente, alţii vor imita.

             

 JOCUL  DIDACTIC

Denumirea jocului: ,,Spune ce face păpuşa?”

Scopul jocului: formarea deprinderii de a construi propoziţii utilizând corect verbele la prezent;

Sarcina didactica: indicarea acţiunii executate de păpuşă;

Regulile de joc: păpuşa „execută” o mişcare sugestivă. La întrebarea „Spune ce face păpuşa?” copilul indicat, exprimă verbal acţiunea.

Introducerea in joc: aranjarea scăunelelor sub forma unui semicerc; pregătirea materialului didactic;

Prezentarea materialului: prezentarea păpuşii ca un oaspete dornic să îi cunoască mai bine, şi care doreşte să se împrietenească cu ei jucându-se împreună.

Anunţarea temei şi titlul jocului: se anunţă titlul jocului „ Spune ce face păpuşa?” Păpuşa atrage atenţia asupra faptului că, trebuie să observe cu atenţie mişcările pe care le face aceasta.

Explicarea regulilor jocului: păpuşa propune să se aşeze toţi copiii pe scăunele şi să o urmărească în linişte cu atenţie. Ei vor trebui pe rând, când sunt numiţi să exprime verbal acţiunea pe care a executat-o păpuşa. Răspunzând corect primesc câte un bănuţ auriu de ciocolată la încheierea jocului.

Executarea  jocului: păpuşa se întinde şi închide ochii. Educatoarea întreabă: „Ce face păpuşa?” copilul numit răspunde: „Păpuşa doarme” jocul continuă cu alte acţiuni executate de păpuşă.

Complicarea jocului: Păpuşa le împarte fişe în care păpuşa execută diferite acţiuni. Aceasta le cere copiilor să coloreze acea imagine în care păpuşa mănâncă.

Analiza jocului: se evaluează rezultatele fişei; păpuşa face aprecieri asupra modului de desfăşurare a activităţii, repetând titlul jocului şi modul în care ei s-au jucat.

JOCURI DE CONSTRUCŢII

Centrul de interes: Constructii         

                         

Denumirea activităţii: Jocuri şi activităţi alese

Tema activităţii: utilizarea în redarea unei construcţii a diferitelor forme geometrice cunoscute.

Subcategoria de joc şi titlul acestuia: joc cu subiect din viaţa cotidiană – „Oraşul meu!”

Vârsta copiilor: 5-6 ani

Materiale necesare: figuri geometrice din lemn şi hârtie

Modul de desfăşurare a jocului:

La sectorul construcţii sunt aşezate imagini cu clădiri din oraş pe un panou, iar pe măsuţă sunt aşezate figurile geometrice din lemn. După ce sunt denumite şi descrise, figurile geometrice sunt asemănate cu diferite părţi din clădirile oraşului prezentat pe panou. Prin joc, se aşează figurile geometrice astfel încât să se obţină fie un bloc, fie o casă, care sunt de forme diferite, un copac etc. Se observă părţile componente în realizarea clădirilor. Apoi se procedează, la complicare, tot aşa doar că se i-au de data aceasta figurile de hârtie şi sunt lipite pe coli de hârtie realizând astfel un colaj. După construcţia prin alăturare, suprapunere şi lipire a pieselor se personifică fiecare lucrare adăugând elemente în plus după bunul plac. O uşă, balcoane, horn din dreptunghi, geamuri din pătrate etc.

Analiza jocului:

Se analizează lucrările obţinute şi varietatea acestora, cât şi imaginaţia copiilor în redarea temei cerute. Se organizează o expoziţie tematică, dedicată zilei oraşului unde se expun toate lucrările pe această temă din cadrul tuturor activităţilor. Vernisajul se încheie cu diplome şi un mic bufet.

Jocuri didactice pentru invatamant primar

 

   Denumirea jocului : Roza vanturilor 

   Scopul didactic :sa localizeze corect elemente ale spatiului geografic ;

   Sarcina didactica :sa se orienteze corect pentru a fixa pozitia punctelor cardinale ;

   Continutul jocului :

Un elev deseneaza cu creta pe parchet, in fata clasei, roza vanturilor prin linii cu lungimea de 1,5 metri, iar la capetele exterioare traseaza cercuri cu diametrul de 30 centimetri.In cercul de pe linia care indica nordul scrie literaN, iar in celelalte nu scrie nimic.La joc participa 8 elevi.Invatatorul are pregatite bilete, pe fiecare dintre ele fiind scris un punct cardinal sau intercardinal.Fiecare elev trage la sorti un bilet, dar nu citeste ce scrie decat in momentul in care invatatorul da semnalul.La semnal, fiecare elev trebuie sa se ajeze in viteza , in cercul care reprezinta punctul cardinal sau intercardinal indicat de bilet. La fiecare asezare corecat se acorda 1 punct.castiga elevul care are cele mai multe puncte.Se apreciaza viteza de reactie la semnal, ocuparea corecta a locului indicat in bilet si se stabileste clasamentul in functie de punctaj.

   Regulile jocului : continutul biletului se citeste doar la semnalul conducatorului de joc ;

-elevii nu au voie sa discute intre ei ;

-sa lucreze in liniste

    Material didactic :roza vanturilor desenata pe dusumea sau pe un carton mare

  

  Denumirea jocului :  Ruleta buclucasa

   Scopul didactic :  activizarea , imbogatirea si nuantarea vocabularului ;

    Sarcina didactica : sa gaseasca  antonime pentru cuvintele scrise pe ruleta si sa alcatuiasca cu ele propozitii.

    Continutul jocului :Elevii clase  se impart in trei grupe corespunzatoare  celor trei randuri de banci ( elevii fiind in mod egal).Un elev din prma grupa invarte ruleta, care se gaseste pe catedra si citeste cuvantul in dreptul caruia s-a oprit sageata.De exemplu, acul- sageata s-a oprit la cuvantul,, zapada ‘’.acest cuvant va fi rostit cu voce tare si de un alt elev tot din grupa numarul 1.Un elev din grupa a 2a va spune sinonimul,,nea ‘’sau ,,omat’’ .Un elev din grupa a 3 a va formula o propozitie  folosind sinonimul respectiv.aprecierea se face cu participarea membrilor grupei adverse.

Regulile jocului :

-se permite colaborarea in grupa ;

-nu este voie sa se repete o propozitie deja formata ;

-sa se pastreze linistea in timpul jocului ;

   Material didactic : ruleta- un disc de carton cu diametru de 50 cm impartit in 8 parti egale, in care se vor scrie cuvinte care au sinonime. In centrul discului se va fixa o sageata in pozitie orizontala. Pentru o mai mare stabilitate se recomanda ca discul sa fie fixat pe o sipca de lemn  pusa pe un suport rezistent.

   Variante ale jocului :Jocul se poate desfasura si individual. De asemenea se pot recunoaste antonime cat si omonime.

 Denumirea jocului: Ghici cine sunt eu?

Scopul didactic:sa-si manifeste si sa –si dezvolte imaginatia si curiozitatea stiintifica

Sarcina didactica:sa descopere regula pentru a gasi cuvantul ascuns intre literele din careu si sa alcatuiasca un  scurt text –ghicitoare.

Continutul jocului:

Elevii sunt grupati cate 4. Fiecare grupa isi va lua de pe catedra cate o hartie. Rintorsi in banci, copiii vor descoperi impreuna regula dupa care se vor orienta si cuvantul ascuns intre literele din careu.

     Dupa ce au descoperit numele fenomenului( ninsoare, grindina,ceata,roua), vor alcatui in grup un scurt text-ghicitoare, din 4-5 enunturi in care sa-l decsrie foarte clar(cum se manifesta, avantaje si dezavantaje pentru om si natura)In formularea enunturilor nu au voie sa foloseascanumele fenomenului ( cuvinte interzise).Pentru descoperirea cuvantului si alcatuirea ghicitorii se acorda 5-7 minute.dupa realizarea acestor sarcini, fiecare grupa isi va delega un reprezentant care va citi in fata clasei ghicitoarea, personificand fenomenul si ocolind cuvintele interzise.Celelalte grupe vor ghici despre cine este vorba.Castiga grupacare a obtinut cele mai multe puncte:2 puncete pentru decsoperirea cuvantului in careu, 3 puncte pentru text, 2 puncte pentru interpretare, 1 punct pentru indisciplina si acte 1 punct pentru fiecare raspuns bun la ghicitorile celorlalte grupe.

Reguli  jocului:

-activitatea in grup se desfasoara in liniste fara a deranja colegii;

- numele fenomenului etse cuvant interzis in alcatuirea ghicitorii;

-prezentarea fenomenului trebuie sa se faca sugestiv, clar, respectand realitatea

Material didactic: Fise  cu cate un careu cu litere amestecate in care copiii sa descopere, dupa o anumita regula, numele unui fenomen din natura.

Piramida trebuintelor

Lectie

Succesul :)

Articol conferinta ,,Education First" , 9 mai 2014

Dezvoltarea limbajului preşcolarilor şi şcolarilor de vârstă mică: perspectiva tradiţională vs. metoda Montessori

Secţiunea: Limbă şi Comunicare

Ciungu Gabriela Cătălina,

Departamentul pentru Formarea Profesorilor,

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

ciungugabrielacatalina@yahoo.com

Abstract:

 De-a lungul timpului, importanţa cititului şi scrisului i–a determinat pe pedagogi să descopere şi alte modalităţi de abodare a acestei teme , în afara metodei tradiţionale. Au fost astfel concepute diverse teorii şi strategii ce îi ajutã pe copii, părinţi şi profesori, deopotrivã, sã facã din mediul şcolar un mediu propice pregãtirii copilului pentru viaţã. În prezent, este evidentã necesitatea de adaptare la nou a oamenilor. Societatea este într-o continuã mişcare şi, pentru a ne adapta, avem neapărată nevoie de instrumentele necesare reuşitei în carierã şi viaţa personalã.

Atât învãţãmântul de masã, cât şi pedagogiile alternative îşi propun sã îl ajute pe copil sã devinã omul de mâine, responsabil, pozitiv şi capabil sã înfrunte viaţa şi problemele ei. Peisajul educaţional actual le dă pãrinţilor posibilitatea de a alege pentru copilul lor cea mai bunã variantă de instruire, în funcţie de interesele, nevoile şi cerinţele sale specifice. Succesul şcolar depinde în mare mãsurã de motivaţie, iar mediul educaţional şi cadrul didactic îl pot sau nu motiva pe copil pentru învãţare. Merită subliniată o dată în plus importanţa mediului de dezvoltare în achiziţiile de limbaj ale preşcolarului şi şcolarului mic.

În acest context, lucrarea de faţă prezintă pe scurt direcţiile  legate de educarea şi dezvoltarea limbajului în preşcolaritate şi şcolaritatea mică prin prisma a douã mari sisteme de educaţie: învãţãmântul tradiţional şi pedagogia Montessori. Aspectele sunt prezentate sub forma unei succinte analize comparative ce are ca scop accentuarea diversitãţii concepţiilor pedagogice în ceea ce priveşte dezvoltarea limbajului scris şi oral la copii.

Cuvinte cheie: dezvoltare, limbaj, comunicare, mediu, Montessori

 1.    Factorul vârstă- în concepţia celor două pedagogii

În învãţãmântul tradiţional se considerã cã perioada propice pentru dezvoltarea limbajului oral şi scris este perioada preşcolaritãţii mari: 5-6 ani. La vârsta de 6 ani copilul atinge un înalt nivel de generalizare faţă de etapa preşcolarităţii. Poate grupa obiectele în funcţie de o anumită însuşire comună. Continuă şi în această etapă să rămână ancorat de concret şi face legături între acţiune şi cuvânt.

În stadiul şcolarităţii mici, copiii realizează cea mai mare evoluţie în ceea ce priveşte dezvoltarea psihică si cognitivă. Treptat, învăţarea organizată devine tipul fundamental de activitate. Şcoala îi ajută pe elevi sa dobândească cunoştinţe, priceperi şi deprinderi şi nu în ultimul rând , le oferă modele de viaţă.

La această vârstă, orizontul de cunoaştere al copilului se lărgeşte semnificativ, exprimarea este mai clară şi corectă, iar propoziţiile sunt dezvoltate. Copilul de vârstă şcolară mică poate lucra în cadrul unui grup, are formate deprinderile de ordine şi disciplină (Molan, 2010).

Dintr-o perspectivă uşor diferită, Maria Montessori considera cã cea mai beneficã perioadã pentru însuşirea limbajului oral şi scris se împarte în douã stadii:

→ naştere- 3 ani: perioada senzitivã pentru dezvoltarea limbajului. Aceastã perioadã reprezintã premisa cititului şi scrisului în pedagogia Montessori;

→ 3-6 ani: însuşirea cititului şi scrisului. Primii şase ani din viaţa copilului, este descrisa de catre Maria Montessori ca ,, perioada senzitiva pentru limbaj”.

Pedagogia Montessori demonstrează faptul că, învăţarea limbajului, se petrece în mod natural, spontan. Condiţia fundamentală este ca, în primii şase ani din viaţă, cei care îl înconjoară pe copil (familie, educator) să-i vorbească mult. Cercetătorii în

domeniu au demonstrat de altfel faptul că acei copii care sunt privaţi de comunicarea timpurie vor întâmpina ulterior diverse dificultăţi de învăţare şi dezvoltare (Montessori, 2006).

 

2.    Mediul educaţional - cum poate el influenţa formarea competenţelor de citit şi scris?

2.1 Mediul educaţional în învăţământul tradiţional

            Mediul în care copiii se dezvoltã este un aspect foarte important. Adesea, în învãţãmântul de masã, sala de clasã în care învaţã elevii din clasele I-IV nu se deosebeşte de clasele de elevi mai mari. Putem aşadar constata cu uşurinţă cã individualizarea învãţãrii în învãţãmântul de masã este destul de redusã.

            Mediul este gândit fragmentat, delimitând clar un spaţiu dedicat cadrului didactic şi un spaţiu dedicat elevilor. Cadrul didactic stă în faţa clasei, la catedră şi îi urmăreşte cu atenţie pe elevi. Însă catedra este ca o bariera impusă între cadrul didactic şi elevi. Elevii stau în bănci pe tot parcursul orei, neputând să se ridice sau să comunice cu ceilalţi colegi. Acest aspect îi impiedică să socializeze cu ceilalţi şi să lege relaţii de amiciţie, prietenie.

            Informaţia este transmisă tuturor elevilor în acelasi mod, însă nu toţi o percep la fel. Fiecare are nevoie de privirea, zambetul, vocea şi apropierea cadrului didactic. Acesta este un aspect la care învăţătorii lucrează şi pe care încearcă să îl schimbe prin reorganizarea mobilierului şi crearea cât mai multor activităţi în care elevii lucrează în echipe de câte doi sau grupuri mici.

            Importanţa mobilierului modular este dată de cele două caracteristici ale sale şi anume:

→ accesibilitatea materialelor educative adaptate nevoilor copilului;

→ oferirea libertăţii fiecărui copil de a explora şi a se dezvolta în ritmul său natural propriu.

Schimbări privind reorganizarea mobilierului sunt luate în discuţie în prezent în învăţământul de masă, ce doreşte a se adapta tuturor exigenţelor şi nevoilor copilului.

  Sală  de clasã învãţãmântul tradiţional

2.2 Mediul educaţional în pedagogia Montessori

                                                            Motto:,, Nu copiii trebuie să se potrivescă sistemului educaţional, ci educaţia trebuie să fie organizată în jurul copilului.”

(Maria Montessori)

            Pedagogia Montessori militeazã pentru mediul educaţional pregãtit. Mediul educaţional este considerat a fi baza însuşirii ulterioare a competenţelor de cãtre copii. Rafturile pe care se aflã materialele didactice sunt la nivelul copiilor, ajutându-i astfel pe aceştia sã-şi aleagã activitatea pentru care au disponibilitate în momentul respectiv. Este bine cunoscut faptul cã educatorul Montessori nu asistã pasiv la acţiunile copilului, ci îl urmãreşte permanent din ,,umbrã” şi intervine atunci când copilul întâmpinã o dificultate şi are nevoie de adult. Răbdarea, tonul vocii, mereu calm şi cald îl ajută pe copil să se ghideze în alegerea activităţii care i se potriveşte, din punct de vedere al dezvoltării sale şi pentru care are o deosebită atracţie şi curiozitate.

            Când mediul este pregatit în aşa fel încât copiii mici să poată lucra cu foarte puţin ajutor din partea adultului, îi ajutam de fapt să-şi dezvolte aptitudini de rezolvare a problemelor şi dezvoltarea autodisciplinei.

            Mediul este în aşa fel conceput încât, încă de la intrarea în sala de clasă, poţi distinge sectoarele de activitate (asemănătoare cu centrele de interes din învăţământul

preşcolar tradiţional). Copiilor le sunt prezentate materialele care le sunt destinate. Dacă îşi doresc să lucreze şi cu materialele potrivite pentru colegii mai mari, le este explicat faptul că, pentru a putea să lucreze cu ele, trebuie mai întâi să parcurgă activităţile potrivite vârstei lor.

            Clasele Montessori îi oferă copilului mic posibilitatea de a-şi dezvolta aptitudinile importante de limbaj, fiind concepute pentru a-i încuraja autonomia. Astfel, copilul îşi dezvoltă voinţa făcând alegeri (Mullinax, 1998), în deplin acord cu părerea Mariei Montessori, cea care considera că educaţia are menirea de a-l învăţa pe copil să gândească şi să acţioneze independent şi responsabil:”Un copil trebuie să-şi facă munca de unul singur şi trebuie să o ducă la bun sfârşit. Nimeni nu poate duce povara copilului şi nici nu poate creşte în locul lui.”

            Lăsându-i copilului libertatea de a explora spaţiul educaţional,  îi dăm de fapt posibilitatea de a deveni autonom. Îngrădindu-i această libertate, îi suprimăm posibilitatea de a învăţa.

.   Mobilier grãdiniţa Montessori

 

3.    Metode de formare a competenţelor de citit-scris în educaţia presecundară

Metoda fonetică analitico-sintetică

Etapele parcurse în vederea formãrii deprinderii de citit-scris în învãţãmântul tradiţional sunt:

→  prealfabetarã: ce vizeazã exerciţii grafice şi de pronunţie;

→  alfabetarã: vizeazã însuşirea cititului şi scrisului;

            → postalfabetarã: se dezvoltã şi se sedimenteazã capacitãţile însuşite în etapa anterioarã. Se pune accentul cu precãdere pe conţinuturi.       

            Etapa în care se produce însuşirea citit-scrisului este perioada alfabetară. În această etapă se predă alfabetul limbii române în ordinea stabilită de abecedarul ales de către cadrul didactic.  Elevii vor învăţa citirea şi scrierea tuturor literelor din alfabet, precum şi pe cea a unor cuvinte uzuale şi propoziţii simple. Având în vedere că limba română este o limbă fonetică, metoda de bază folosită în predarea sunetelor şi literelor este  metoda fonetică analitico-sintetică, ce are un demers specific: propoziţie, cuvânt, silabă, sunet şi invers.

            Această metodă este impusă de particularităţile limbii române şi de particularităţile psihologice ale şcolarului mic. Ideea de bază a acestei metode este aceea că, încă din perioada prealfabetară, ea trebuie să devină un instrument de lucru pentru elevi. Acest lucru se poate realiza prin reprezentarea grafică a metodei: utilizarea simbolurilor grafice pentru propoziţie, cuvânt, silabă, sunet.

            Potrivit acestei metode, sunetul nou se află într-o silabă care formează, cu ajutorul altora, un cuvânt. Cuvântul, la rândul său, este parte componentă a unei propoziţii. Cuvântul ce conţine noul sunet nu trebuie să conţină mai mult de 2-3 silabe. Silaba în care se află sunetul predat trebuie să fie formată dintr-o vocală cunoscută şi sunetul de predat, în cazul în care acesta este o consoană sau  dintr-o vocală, dacă sunetul predat este o vocală, excepţie făcând : î, ă, â, care nu pot forma singure o silabă.

            Predarea utilizând metoda fonetică analitico-sintetică le oferă elevilor posibilitatea de a participa activ şi conştient la orele de Limba şi literatura română. Împărţirea cuvintelor în elementele componente fonetice, alcătuirea lor din litere alfabetului (decupat), apoi scrierea, citirea cuvintelor, desprinderea sensului cuvintelor şi sesizarea ideilor esenţiale necesită efort intelectual din partea elevului. În consecinţă, predarea folosind această metodă are o deosebită valoare educativă, deoarece dezvoltă întreaga personalitate a copilului ( Kincses I.V).

 Exemplu de material didactic folosit în învăţământul tradiţional

            Metoda Montessori

            In pedagogia Montessori, copiii învaţă mai întâi să scrie şi ulterior să citească. Pentru a învăţa să scrie, copiii parcurg următoarele etape:

            → dezvoltarea muşchilor mici ai degetelor prin: folosirea pensetelor ţinute cu cele trei degete responsabile actului scrierii;

            → exersarea mişcărilor scrisului prin activităţi precum: spălarea mesei, ferestrelor, podelelor de la stânga la dreapta folosind mişcări circulare;

            → experimentarea formei literelor prin: folosirea literelor din hârtie abrazivă;

            → experimentarea folosirii şi controlului creionul prin: trasarea de figuri geometrice, de litere şi numere după şablon.

            Maria Montessori reminteşte conexiunea directă dintre doi analizatori: vizual şi auditiv. Vorbirea se dezvoltă ca rezultat al auzului, prin expunerea la sunetele limbajului. Pentru dezvoltarea limbajului oral la copii este necesară cunoaşterea importanţei următoarelor aspecte:

            → vorbirea cu copiii mici şi ascultarea lor;

            → instruirea atenţiei copilului pentru a urmări sunetele şi zgomotele din mediu;

            → ghidarea copilului în vederea recunoaşterii sunetelor;

            → sprijinirea copilului pentru a face distincţia între sunete.

            Metoda Montessori pune accentul pe ,,a învăţa cum să înveţi”. Un mediu educaţional bine pregătit îi oferă copilului posibilităţi nelimitate să experimenteze noi situaţii de învăţare. Astfel, în clasele Montessori se desfăşoară următoarele activităţi:

            → activităţi din viaţa practică, care îi formează copilului rutine comportamentale şi îi dezvoltă o atitudine pozitivă faţă de muncă;

            → senzoriale, care încurajează dezvoltarea conceptualizării şi aptitudinilor de a observa;

            → de limbaj, care încurajează aptitudinile de vorbire;

            → matematice, care exersează gândirea cantitativă şi simbolică (Mullinax, 1998).

 Litere din şmirghel fin folosite în grădiniţele Montessori

Concluzii:

          Cele trei direcţii de abordare a dezvoltării limbajului sunt: factorul vârstă, mediul educaţional şi metodele abordate de cele două pedagogii în formarea competenţelor de citit şi scris.

• Vârsta considerată propice pentru dezvoltarea limbajului se diferenţiază astfel :

             - Învăţământul tradiţional consideră ca fiind potrivită vârsta de 5-6 ani (preşcolaritatea mare);

            -  Pedagogia Montessori apreciză că limbajul cunoaşte o însemnată ascensiune  în perioada preşcolarităţii mici şi mijlocii: 3-6 ani.

• Mediul educaţional este conceput în mod diferit:

            - În şcolile tradiţionale mediul este conceput fragmentat, delimitându-se clar două spaţii: unul dedicat cadrului didactic şi unul pentru elevi;

            - Instituţiile Montessori pun un deosebit accent pe organizarea mediului educaţional, considerând că acesta reprezintă premisa însuşirii ulterioare a competenţelor de către copii. Mobilierul este modular, permiţând astfel copiilor să se autoservească şi să îşi aleagă materialele dorite pentru activitate. Intervenţia adultului este discretă şi redusă.

• În ceea ce priveşte demersurile folosite pentru însuşirea citit-scrisului, distingem două metode cu principii solide la bază ce vizează însuşirea temeinică şi durabilă a celor două competenţe:

            - Învăţământul tradiţional ţine cont de caracteristica limbii române. Limba română, fiind o limbă fonetică, are la bază metoda fonetică analitico-sintetică, cu structură bine definită.

            - Pedagogia Montessori acordă importanţă aspectelor ce ţin de neurofiziologia copilului. Se pune accentul pe legătura dintre analizatori şi rolul lor în însuşirea scrisului şi ulterior a cititului. De aici şi ingenioasele materiale didactice ce stimulează în permanenţă trei analizatori: kinestezic, vizual şi auditiv.

            Privite în ansamblu, ambele sisteme de educaţie îşi doresc de la copil motivare pentru învăţare, competenţe trainic formate şi satisfacerea nevoilor specifice stadialităţii traversate de preşcolar şi de şcolarul mic.

      

 Referinţe bibliografice:

Kincses, I.V., (2011), Metoda fonetică analitico-sintetică şi rolul ei în învăţarea citit-scrisului, Ed. Rovimed Publishers

Molan, V., (2010), Didactica disciplinei <<Limba şi literatura românã>> în învãţãmântul primar, ,Bucureşti, Ed. Miniped

Montessori, M., (2006), Mintea absorbantă, trad. Marcel Căpraru, Drobeta Turnu Severin,  Editura A.P.A

Mullinax, M., Dinu, M., (1998), ,,Manual de instruire Montessori”, UNICEF