Legenda educatoarei
Când Bunul Dumnezeu a creat educatoarea, lucra deja în a şasea zi peste
program (erau ore suplimentare). Atunci apăru Îngerul şi spuse:
- Doamne, dar mult mai
lucraţi la această figurină?
Bunul Dumnezeu spuse:
- Ai citit dorinţele
speciale de pe comandă? Să fie uşor de îngrijit, dar să nu fie din plastic; să
aibă 168 de părţi mobile, să aibă nervi de oţel şi o poală în care să şadă
concomitent cel puţin 10 copii. Dar totuşi trebuie să încapă pe un scăunel de
copil şi să trăiască cu precădere într-o poziţie plecată. Cuvântul ei să
vindece totul, de la cucui până la durerea sufletească, şi să aibă 6 perechi de
mâini.
Atunci Îngerul scutură din
cap şi spuse: „- 6 perechi de mâini, nu cred că este posibil!”
- Nu mâinile îmi produc
dureri de cap” , spuse Bunul Dumnezeu, „ci 3 perechi de ochi pe care educatoare
trebuie să-i aibă.”
- Fac parte din modelul
standard? Întrebă Îngerul pe Bunul Dumnezeu.
Acesta dădu din cap şi
spuse: „- o pereche care să vadă prin uşa închisă, în timp ce întreabă: ce
faceţi voi acolo, dincolo? – chiar dacă deja ştie. O a doua pereche în ceafă,
cu care vede ce n-ar trebui să vadă, dar ce trebuie să ştie. Şi bineînţeles,
cei 2 ochi aici, în faţă, cu care priveşte copilul care se comportă imposibil
şi care totuşi exprimă: te înţeleg şi te iubesc tare mult, fără să spună un
singur cuvânt.”
- O, Doamne, spuse Îngerul
şi se trase uşor de mânecă, mergeţi la culcare şi continuaţi mâine.
- Nu pot, spuse Bunul Dumnezeu, pentru că sunt
aproape de a crea ceva, ce într-o anumită măsură îmi seamănă. Am reuşit să
creez o figurină care se poate vindeca singură, dacă este bolnavă, care poate
mulţumi 30 de copii cu o mică prăjitură aniversară, care poate convinge un
copil de 6 ani să se spele pe mâini înainte de mâncare, care convinge pe unul
de 3 ani că plastilina nu este comestibilă şi care transmite inconfundabil că
picioarele le-am conceput cu precădere pentru mers, şi nu pentru lovit.
Îngerul se plimbă încet de
jur împrejurul modelului educatoarei.
- Prea moale, suspină el.
- Dar dârză, spuse Bunul
Dumnezeu energic. Nici nu crezi câte poate realiza şi suporta această
educatoare!
- Poate să şi gândească?
- Nu numai să gândească,
ci poate încheia compromise şi judecăţi … şi poate uita!
În final Îngerul se aplecă
uşor asupra figurinei şi trecu cu degetele sale peste obrajii modelului.
- Aici este o spărtură,
spuse el. V-am spus eu: D-voastră încercaţi să introduceţi prea multe în acest
model.
- Acolo nu este o
spărtură, spuse Bunul Dumnezeu, acolo este o lacrimă.
- Pentru ce e bună?
- Ea curge la bucurie,
necaz, dezamăgire, durere, părăsire.
- Sunteţi un adevărat
geniu! spuse Îngerul.
Atunci Bunul Dumnezeu
privi dus pe gânduri şi spuse:
- Lacrima … , păi da, ea
este ventilul de supraplin.
Sperăm că v-am descreţit
frunţile, dar nu este doar o legendă, ci există mult adevăr în această
povestioară…. .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu